Tehnologia unică a Simulatorului PRO SKI face ca utilizarea lui să te ajute în dezvoltarea şi creşterea performanţelor în materie de ski, având capacitatea de a reda perfect mişcarea efectuată în mod natural pe o pârtie reală. O tehnica corectă de schiat este foarte dificil de învăţat, sezonul de iarnă fiind unul destul de limitat, iar perfecţionarea stilului poate dura chiar şi ani. Deprinderile greşite se corectează cu greu, necesitând timp îndelungat şi efort suplimentar, ceea ce poate deveni descurajator, mai ales pentru un începător.
Inventatorii acestui simulator au avut de la început o sarcină grea în a dezvolta un aparat care, în primul rând să redea o simulare reală şi optimă a mişcării naturale de a schia, dar să fie şi la un preţ accesibil, iar în al doilea rând să fie un aparat sigur şi uşor de utilizat. Ca rezultat, Simulatorul PRO SKI are diferite funcţionalităţi fiind accesibil tuturor, indiferent de nivel: începător, avansat, profesional.

CUM FUNCŢIONEAZĂ ?

Cadrul suport este confecţionat din oţel rezistent la uzură, iar  împreună cu o rezistenţa mecanică extrem de ridicată garanteză un nivel maxim de securitate  şi o funcţionalitate îndelungată. Cu ajutorul căruciorului ce se află poziţionat pe cadrul Simulatorului PRO SKI, aparatul generează o mişcare laterală ce imită perfect mişcarea de cantare a schiorului., creând astfel posibilitatea efectuării unei game complexe de exerciţii.
Antrenamentul este foarte important atât pentru schiori fie ei începători sau avansaţi, care doresc să îşi menţină crescut nivelul de performanţă şi în afara sezonului de schi., dar şi pentru cei care doresc o condiţie fizică de invidiat pe tot parcursul anului.

SIGURANŢA

Simulatorul se utilizează în perfectă siguranţă, fără a necesita ajutor din exterior. O siguranţă suplimentară o reprezintă materialul special  anti alunecare care se află în locul de poziţionare a picioarelor în timpul antrenamentului precum şi faptul că picioarele nu se află într-o poziţie imobilă. În caz de necesitate se poate coborî de pe aparat chiar în timpul antrenamentului fără a exista riscul accindentării. Designul modern permite urcarea şi coborârea cu uşurinţă de pe aparat. Adiţional, simulatorul este prevăzut cu o bară de susţinere, pentru o siguranţă suplimentară şi o mai accesibilă utilizare. Simulatorul PROFESIONAL are integrat propriul sistem de siguranţă astel încât să prevină şi să minimizeze riscul de accidentare.  Datorită nivelului crescut de siguranţă, Simulator PROSKI este unul dintre puţinele echipamente utilizate chiar şi în cazul recuperărilor cauzate de diverse tipuri de accidentări.

CONTROL COMPUTERIZAT ŞI ANALIZA MIŞCĂRII

În funcţie de model, Simulatoarele PRO SKI pot fi dotate cu Sistemul Computerizat de Control. Computerul are în componenţa lui senzori magnetici a căror informaţie este preluată şi procesată având la bază algoritmi special dezvoltaţi de către specialişti de top în domeniu. În timpul utilizării simulatorului, computerul de control afişează informaţii detailate privind antrenamentul efectuat, afişajul electronic fiind însoţit şi de semnale acustice.  Computerul va furniza informaţii cu privire la numărul de viraje efectuate, angulaţia picioarelor, viteza de execuţie a mişcării, corectitudinea exerciţiilor efectuate.Datele înregistrate de computer pot fi redate şi sub forma graficelor, având posibilitatea  stocării datelor şi pe port USB.